Tema 4 - Conținutul teoretic - Predare, învățare și evaluare cu resurse digitale

4.1. Integrarea instrumentelor online și resurselor în format digital în activități didactice

Procesul de instruire s-a schimbat în ultimul deceniu în toată lumea, fapt motivat de impactul progreselor din tehnologie și aplicabilitatea lor în domeniul educației. Mai exact, un aflux de instrumente educaționale bazate pe tehnologie sunt integrate în grad variabil de către profesori în practica educațională (Marr, 2022): săli de clasă virtuale, simulări și experimente virtuale, feedback în timp real bazat pe computer, jocuri online interactive, podcasturi și instrumente multimedia (Aebersold, 2018). Aceste instrumente educaţionale au atras atenția specialiștilor, generând dezbateri legate de:1)  designul învățării active; 2) strategiile active de învățare bazate pe tehnologie; 3) relația între învățarea digitală și factorii noncognitivi, predictori puternici ai succesului academică: autoeficacitatea, motivația și autoreglarea.

Integrarea tehnologiei se poate realiza practic la nivelul tuturor momentelor instruirii: 

• în timpul predării curente;
• în cadrul sesiunilor și programelor compensatorii/de îmbogățire;
• în timpul învățării dirijate în clasă;
• în cadrul studiului individual;
• în cadrul activităților de grup realizate în clasă și în afara ei;
• în timpul evaluării, în momente și forme diverse.

Tehnologia sprijină procesul de învățare adaptiv, inclusiv în modele de instruire directă. De exemplu, modelul învățării depline (Mastery Learning) este o abordare pedagogică dezvoltată de B.  Bloom în anii 60, preluată de către câțiva dintre elevii săi (de exemplu, Block et al., 1989) și aplicată în cadrul a numeroase programe în școlile din Statele Unite și întreaga lume (Postlethwaite și Haggarty, 1998;). Deși diferă în ceea ce privește caracteristicile școlilor, aceste programe dedicate ideilor lui Bloom aliniază 3 idei de bază:

1. ritmul individual al învățării: fiecare elev progresează în funcție de ritmul său propriu;
2. evaluări formative frecvente - permit profesorilor să verifice constant nivelul de înțelegere și să intervină pentru a ajusta procesul de predare;
3. remedierea și consolidarea: oportunități suplimentare de învățare prin activități remediale și exerciții de consolidare (Guskey, 1997).

Pentru aplicarea modelului cu ajutorul resurselor digitale, se vor parcurge următoarele etape:

1. Stabilirea obiectivelor clare și măsurabile

Profesorul definește obiective precise pentru fiecare lecție, bază pentru evaluarea progresului elevilor. Vor putea fi folosite: fișe tip check-list, orare virtuale, tabele, grafice Gantt etc.

2. Evaluarea inițială a cunoștințelor

Se testează nivelul de cunoștințe și abilități al elevilor la început, pentru a adapta predarea la nevoile acestora. Pot fi incluse aici: quizz-uri, sondaje electronice, teste online, jocuri de atenție, diagrame, aplicații mind mapping.

3. Predarea materialului

Profesorul prezintă noile concepte în mod direct. Platformele de e-learning (Moodle, Google Classroom, Khan Academy) pot fi utilizate pentru a oferi lecții interactive prin prezentări prezi, PPT, Padlet, clase virtuale, site-uri, publicații online. Redarea informației este diversificată  folosind mijloace precum: text, imagine, sunet, audio-video.

4. Evaluarea formativă

După predare, se evaluează înțelegerea elevilor prin teste scurte, sondaje în conținut, exerciții, chestionare sau activități practice. Programele de învățare adaptativă pot ajusta automat conținutul în funcție de performanțele fiecărui elev. Instrumentele digitale precum Google Forms, Kahoot, Quizizz permit o evaluare rapidă.

5. Oferirea feedback-ului și a unor activități de remediere

Pe baza evaluării formative, profesorul oferă feedback rapid și propune activități pentru elevii care au nevoie de sprijin: aplicații mobile, mesagerie sincronă și asincronă, rețele sociale tip Facebook, clase virtuale.

6. Consolidarea cunoștințelor și evaluarea sumativă

Elevii revizuiesc materialul, urmat de o evaluare sumativă prin teste, proiecte, studii tematice. 

Cele mai cunoscute demersuri didactice ce beneficiază de tehnologie sunt (ONeil, Perez, 2002):

• Învățarea prin explorare realizată prin simulări și realitate virtuală, pentru a recrea medii de învățare care ar fi dificil de replicat în sala de clasă.
•  Învățarea colaborativă online prin platforme, forumuri, conferințe video;
•  Sisteme de tutoriat care personalizează învățarea în funcție de nevoile fiecărui elev;
•  Învățarea bazată pe jocuri educaționale interactive care pot motiva elevii;
•  Evaluarea digitală, cu accent pe testarea automatizată a performanțelor.

Istrate (2018) ne propune să ne gândim la activități care într-adevăr ajută elevii să parcurgă conținutul învățării:

• pregătiți întotdeauna un suport vizual (carton, cartonașe sau mijloace digitale);
• integrați, pe cât posibil, videoclipuri scurte relevante, secvențe interactive de lecții, exerciții de grup etc;
• variați strategia didactică și schimbați abordarea pe care o utilizăm cel mai des, desfășurând mai multe lecții pe baza strategiei inductive, în laborator sau în curtea școlii, împărțind elevii în grupuri egale sau mixte, etc.;
• evaluați elevul nu doar în situații „convenționale” și la final, ci și luând în considerare modul în care acesta lucrează, apreciind diverse produse ale activităților (fie că sunt digitale, online), schimbând formatul testului, ținând cont de evaluările colegilor săi sau de rolul într-un grup de lucru, etc.;
• țineți întotdeauna cont de motivația și implicarea elevilor – dacă reușim să îi facem să participe voluntar, am conceput și dezvoltat o lecție bună.