4.3. Învățarea cu resurse digitale. Învățare prin colaborare. Învățare autoreglată

În literatura psiho-pedagogică, regăsim definiții ale învățării care pun accentul pe: ansamblul schimbărilor comportamentului interior sau exterior rezultate din experienţa cognitivă, socioafectivă şi acţională (Vîgotski, apud Pask, 1998); procesul care conduce la formarea şi apariţia unui comportament nou, condiţionat în contextul specific fiecărei activităţi (Skinner, apud Neacşu, 1978); modificarea dispoziţei sau capacităţii umane, care are o persistenţă reglată de procese de creştere şi evoluţie, realizată prin îndeplinirea unor condiţii ierarhic‑cumulative (Gagné, 1975).

În cadrul activităților didactice, varietatea activităților de învățare realizate cu ajutorul resurselor digitale și virtuale este practic, nelimitată. Pot fi realizate:

  1. -      activități de prezentare multisenzorială a informației (a cunoștințelor);
  2. -      activități de explorare/căutare individuală a informaţiei şi de operare asupra ei;
  3. -      activități de documentare într-o varietate a surselor de informaţie:
  4. -      activități bazate pe cooperarea în rezolvarea unor sarcini de lucru.

Sfaturi pentru a produce învățarea autoreglată

Tehnici

Cum procedează profesorul?

Repetare

Predă elevilor diferite forme de repetare, de la repetarea de întreținere (menținerea activă în memorie pe termen scurt a unei cantități mici de informații) până la repetarea avansată, cum ar fi repetarea cumulativă și repetarea creativă

Limitarea numărului de elemente învățate

Atrage atenția asupra faptului că repetarea este o acțiune conștientă, iar elevii ar trebui să repete nu mai mult de șapte elemente sau părți într-o sesiune de învățare.

Obiective clare

Oferă elevilor obiective clare pentru fiecare material, indicând părțile pe care ar trebui să se concentreze (memorare, reorganizare, integrare).

Adnotare digitală sau luarea de notițe

Informează elevii că luarea de notițe (adnotare digitală) este eficientă în cazul unor texte ample sau care presupun analiza și sinteza conceptelor.

Exemple de practică dirijată și feedback constructiv

Oferă informații cu privire la calitatea proceselor de învățare - cât de aproape sunt de atingerea obiectivelor; dovezi sugerează că acest tip de feedback duce la o înțelegere profundă a sarcinii și transfer către alte sarcini de învățare.

Reducerea timpului

Căutați informații în surse de referință.

Formele de învățare bazate pe tehnologie sunt:

  •        Studiul individual
  •        Învățarea individuală asistată
  •        Învățarea într-o clasă virtuală
  •        Învățarea în grupuri mici 

a)    Studiul individual

Este o formă de învățare autodirijată, în care elevii studiază în mod independent, folosind resurse educaționale disponibile online sau conservate offline. Platformele de învățare individuală oferă materiale educaționale precum cursuri video, articole, quizz-uri, simulări sau tutoriale interactive, aplicații mobile.

b)    Învățarea individuală asistată

Aceasta implică un element de asistență sau îndrumare din partea unui profesor, mentor sau sistem automatizat (de exemplu, un tutor virtual). Elevul studiază independent, dar are acces la suport și feedback personalizat prin: instructori IA, tutori inteligenți (adaptive learning), aplicații de mentoring, feedback automatizat, roboți conversaționali (chatbots).

c)     Învățarea într-o clasă virtuală

Învățarea într-o clasă virtuală implică participarea la sesiuni de cursuri online, în timp real, cu un profesor și alți cursanți. Aceasta simulează experiența unei clase directe, dar este facilitată prin platforme de videoconferință. Profesorul predă lecțiile în mod interactiv, iar elevii pot participa activ prin întrebări, discuții și colaborare. Google classroom, Dojo, Edmodo, Microsoft Teams sunt cele mai populare.

d)    Învățarea în grupuri mici (învățarea colaborativă)

În această formă de învățare, elevii lucrează împreună pentru a realiza activități cu un scop comun, folosind resursele digitale ca platforme de colaborare. În orice context de învățare, tehnologia poate oferi oportunități de cooperare, schimb de practici și idei, inter-învățare, ceea ce presupune crearea unei abordări coerente la nivelul managementul clasei.

Conform unor studii, metodele de învățare cooperativă s-au dovedit eficiente în creșterea stimei de sine și a motivației pentru învățare, cultivarea sentimentelor pozitive față de colegi și îmbunătățirea performanțelor la testele de înțelegere, raționament și rezolvare de probleme (Johnson și Johnson, 2009; Slavin, 1995). Tehnologia facilitează comunicarea și partajarea de resurse între participanți prin spații ce oferă o oportunitate pentru învățarea socială și pentru construirea de cunoștințe colective.

Pe măsură ce educatorii și cercetătorii au acumulat experiență cu medii de învățare bazate pe tehnologie socială, ideile lui L. Vigotski, atât de respectate de educatori, au fost aplicate mai eficient. De exemplu, Yelland și Masters (2007) au descoperit că, în cadrul mediilor virtuale, copiii se pot sprijini reciproc în învățare, iar structura de sprijin care apare în astfel de medii, susține elevii din punct de vedere cognitiv, afectiv și tehnologic. De fapt, în contextul mediilor de învățare bazate pe tehnologie, tehnologia însăși, dacă este proiectată pentru a sprijini elevul, este uneori denumită „scaffold” (De Lisi, 2006).

Jocurile educaționale digitale au un mare potențial pentru învățarea colaborativă. Studiile probează anumite rezultate pozitive ale învățării cognitive și non-cognitive (Sailer și Homner, 2020), eficiența lor fiind puternic influențată de designul jocului (Clark et al., 2016).

Privind învățarea digitală, se disting două modele ce pot fi abordate separat sau unitar:

a)     învățarea sincronă: elevii și profesorii participă în timp real la lecții. Acest model oferă oportunități pentru feedback instant și interacțiune;

b)     învățarea asincronă: elevii accesează materialele de învățare în ritmul propriu, fără a fi nevoie să participe în timp real.