ADJECTIVUL - FUNCȚII SINTACTICE
Lecția debutează cu actualizarea cunoștințelor anterioare despre adjectiv, dobândite în clasa a V-a. Pornind de la imaginea 3D Pădurea în anotimpul primăvara, se va realiza captarea atenției. Elevii vor fi întrebați care sunt elementele ce compun tabloul anotimpului verde. Se trasează două coordonate, respectiv planul terestru și planul ceresc.
Vor constata că, în enunțurile formulate de ei, este prezent grupul nominal atunci când surprind cele două planuri, iar partea de vorbire care predomină este adjectivul. De asemenea, sesizează diferența dintre adjectiv și substantiv.
Se menționează că titlul lecției este ,,Adjectivul – funcțiile sintactice”, apoi sunt enunțate obiectivele operaționale ale lecției într-o manieră accesibilă elevilor. Se trece la dirijarea învățării. Copiii sunt împărțiți în cinci grupe, urmăresc materialul postat pe programul Teleșcoala, își reactualizează noțiunile studiate în clasa a V-a referitoare la adjectiv. Astfel, cu ajutorul noțiunilor ancoră se trece la rezolvarea exercițiilor propuse.