Elemente galvanice
Lecția urmărește dezvoltarea interesului și capacității elevilor de a valorifica competențele dobandite în unitatea de învățare "Reacții cu transfer de electroni" în rezolvarea problemelor practice și teoretice.
Activităţile propuse ghidează învăţarea prin investigaţie dirijată şi întrebări, elevii formulează şi completează răspunsurile la întrebările de investigat: „Cum ne influenţează viaţa reacţiile de oxido-reducere? Ce reacţii au loc în acumulatorul laptopului, al tabletei, al telefonului sau în bateriile aparatelor electronice portabile? De câte lămâi avem nevoie să aprindem un LED?”
Care sunt nevoile elevilor pentru a putea atinge obiectivele învățării?
Elevii cunosc reacții cu transfer de electroni, agenți oxidanți și agenți reducători.
Lecția poate fi parcursă în clasă, cu ghidare din partea profesorului sau acasă ca studiu individual. Poate fi folosită și în clasa a XII-a ca lecție de recapitulare a cunoștințelor.
Această resursă educațională interactivă, disponibilă pe platforma EDIS-PED, le oferă elevilor de liceu o lecție digitală dinamică, activitățile combină elemente vizuale, întrebări interactive, sarcini de lucru în grup, exerciții de consolidare, stimulând investigația, gândirea critică, creativitatea, comunicarea, învățarea prin cooperare.
Concepută pentru a susține învățarea de profunzime, prin explorare și înțelegere logică, lecția transformă concepte teoretice intr-o experiență concretă, practică și captivantă. Lecția este structurată pe patru secvențe de învățare: Evocare-Anticipare, Explorare-Experimentare, Reflexie-Explicare, Aplicare -Transfer.
Resursa Educațională Deschisă publicată are ca scop ghidarea învățării si facilitatea integrării acesteia în demersul didactic. Această resursă urmărește să sprijine învățarea de profunzime, învățarea activă, facilitând aplicarea noțiunilor de reacții redox în contexte reale. Dezvoltă competențe științifice elevilor.