Contur secțiune

    • Autor: Rădoi Cristina

      Denumire: Circumstanțiala de mod

      Disciplina: Limba și literatura română

      Clasa: a VIII-a

      Competența generală: 4. Utilizarea corectă, adecvată și eficientă a limbii în procesul comunicării orale și scrise

      Competența specifică: 4.1 Folosirea achizițiilor privind structuri morfosintactice complexe ale limbii române, pentru înțelegere corectă și exprimare nuanțată a intențiilor comunicative

      Descriere: 1. Captarea atenției se realizează prin lectura enunțurilor corespunzătoare enunțurilor și identificarea tipului de circumstanțial; elevii sunt conduși să observe că atât circumstanțialele de mod, cât și propozițiile subordonate răspund la aceeași întrebare și că indică modul în care se desfășoară o acțiune. 
      2. Dirijarea învățării vizează activități de descoperire a termenilor regenți ai circumstanțialelor de mod, de identificare a elementelor de relație prin care pot fi introduse circumstanțialele de mod, recunoaștere a adverbelor corelative, de prezentare a topicii și a punctuației circumstanțialei de mod. 
      3. Pentru obținerea performanței, sunt propuse exerciții de identificare și de completare. 
      4. Evaluarea activității didactice se realizează prin tehnica 3-2-1. 

      Utilizare: Resursa favorizează învățarea activă și colaborativă prin: 
      - activități de identificare a propozițiilor subordonate circumstanțiale de mod în diferite contexte; 
      - exerciții de recunoaștere a termenilor regenți ai propoziției circumstanțiale de mod; 
      - exerciții de identificare a elementelor de relație prin care poate fi introdusă propoziția subordonată circumstanțială de mod; 
      - exerciții de construcție a unor enunțuri care să conțină propoziții subordonate circumstanțiale de mod; 
      - exerciții de alcătuire de enunțuri care să conțină propoziții subordonate circumstanțiale de mod.