Curs Lăzărescu Violeta Manuela
Contur secțiune
-
Ne bucurăm să vă avem alături în cadrul proiectului EDIS‑PED – Ecosistem Digital pentru Învățare Sustenabilă cu Resurse și Practici Educaționale Deschise!Acest proiect ce își propune să transforme educația prin tehnologie, colaborare și acces echitabil la învățare.
Ce este EDIS‑PED?
Este mai mult decât un program de formare – este un ecosistem digital în care educația se dezvoltă sustenabil, prin utilizarea resurselor educaționale deschise (RED) și prin susținerea unei culturi a inovației pedagogice.Ce vă oferă programul de formare:
- Formare aplicată pentru dezvoltarea competențelor digitale, pedagogice și deschise. Vor fi formate 3100 de cadre didactice în domeniul pedagogiei digitale (program de formare acreditat/ postuniversitar, urmat de activități de mentorat și de sprijin pentru o perioadă de cel puțin 3 luni după finalizarea formării).
- Mentorat, comunități de practică profesională, activități colaborative,
- Creare RED într-un mediu controlat, în care veți beneficia de sprijin pentru publicare.
-
Resursa este un material interactiv care le permite elevilor să-și însușească cunoștințe despre cele două Americi. Activitățile includ jocuri, videoclipuri, quizzuri. Oferă și posibilitatea evaluării cunoștințelor dobândite prin intermediul jocurilor integrate în acest material.
-
-
Tema 1 oferă o privire de ansamblu asupra resurselor digitale în educație, subliniind impactul tehnologiei asupra activității didactice și profesionale, precum și necesitatea dezvoltării competențelor digitale. Tehnologia contribuie la dezvoltarea profesională și personală, prin acces la informație și învățare continuă.
-

Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse.
-
Reflectați asupra rolului tehnologiei în viața noastră abordând subiectul pe cele 4 dimensiuni: 1) Viața socială; 2) Viața culturală; 3) Viața profesională și 4) Viața personală.
Răspunde la întrebările de mai jos. Vei vedea răspunsurile celorlalți colegi după completarea propriului răspuns.
-
Aplicați Scala nativului digital (Teo, 2013) pentru fiecare elev din clasă. Rugați un alt coleg, să aplice aceasta scală, elevilor din clasa proprie. Discutați împreună cu colegul/colega despre similitudini sau diferențe privind rezultatele. SND cuprinde patru domenii de comportamente pentru nativii digitali. Pentru a indica gradul de conformitate cu aceste
comportamente, elevii vor alege o poziție pe scala de la 1 (în foarte mică măsură) la 5 (în foarte mare măsură). Pentru ușurință, puteți reda chestionarul de mai jos într-un formular Google.
-
-
-

Tema 2 abordează noile competențe digitale ale cadrelor didactice în contextul Cadrului European DigCompEdu, structurat pe 6 arii esențiale: implicare profesională, utilizarea resurselor digitale, predare și învățare, evaluare, capacitarea cursanților și sprijinirea dobândirii competențelor digitale.
Profesorii trebuie să știe să integreze tehnologia în mod etic, responsabil și adaptat, atât în activitățile curriculare, cât și în dezvoltarea profesională continuă.
-
Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse. -
Pe o scală de la 1 la 5, evaluați-vă propriul comportament de predare, parcurgând Chestionarul de autoevaluare (adapt. după Cattaneo, Antonietti, Rauseo, 2022). Care este comportamentul cel mai bine reprezentat (5)? b. Care este comportamentul cel mai slab reprezentat (1)?
-
Urmăriți materialul video din linkul de mai jos și specificați la ce anume se referă
„ecosistemul digital”, conform lui Punie (2017): Link: https://videolectures.net/oercongress2017_punie_cooperation_oer/.
-
Ați întâlnit termenul de tehnostres? Studii recente au adoptat tehnostresul ca o posibilă condiție limitativă pentru utilizarea continuă a tehnologiei. Acesta este o stare psihologică negativă (Steelman și Soror, 2017), însă este un factor puțin studiat în activitatea elevilor, întrucât aceștia sunt considerați a fi pricepuți în utilizarea tehnologiei (Jena, 2015). Totuși, având în vedere utilizarea prevalentă a device-urilor mobile, este probabil ca unii dintre copii să experimenteze niveluri ridicate de tehnostres (Boonjing și Chanvarasuth, 2017).
Vă propunem să dezbatem acest subiect în forumurile de mai jos. Răspunsurile Dvs. sunt utile pentru a fi discutate împreună.
-
-
-

În cadrul Temei 3, vor fi prezentate o serie de resurse și practici educaționale deschise, biblioteci cu resurse educaționale digitale. De asemenea, utilizatorii vor fi familiarizați cu procese și algoritmi de selectare a RED, de creare a resurselor digitale, de utilizare responsabilă a resurselor digitale și de reutilizare a acestora în scopuri educative.
-

Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse.
-
Această sarcină de lucru vă ajută în identificarea resurselor digitale potrivite pentru activitatea didactică.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
Această sarcină de lucru vă ajută în fixarea cunoștințelor privind pașii pentru crearea sau reutilizarea unei resurselor digitale potrivite pentru activitatea didactică.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
-
-

Această temă abordează integrarea resurselor digitale în procesul de predare, învățare și evaluare, subliniind importanța alfabetizării digitale și a utilizării tehnologiilor educaționale. Tema evidențiază tipurile de instrumente digitale utile în activitățile didactice, exemple de platforme educaționale, și criterii de selecție a resurselor digitale. De asemenea, sunt analizate avantajele și provocările în utilizarea acestora, cu accent pe dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice și elevilor. -
Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse. -
Această sarcină de lucru vă ajută să construiți o situație de învățare utilizând modelul Mastery Learning (învățarea deplinei stăpâniri) prin integrarea tehnologiilor digitale.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
Această sarcină de lucru vă ajută în identificarea resurselor digitale potrivite pentru activitatea didactică și utilizarea ei într-o situație de învățare.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
-
-
Această temă explorează modul în care resursele digitale pot sprijini învățarea activă, centrată pe elev. Sunt analizate diverse tipuri de resurse educaționale (precum platformele colaborative, realitatea augmentată, aplicațiile mobile și simulările interactive) și rolul lor în stimularea participării active.
-
Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse. -
Consultați lista cu cele 10 practici de învățare eficiente la clasă (Urdan și Midgley, 2001).
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
Această sarcină de lucru vă ajută în identificarea tehnologiei potrivite în sprijinul auto-reglării și învățării personalizate.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
-
-

Tema 6 abordează transformările rapide ale educației sub influența digitalizării și a inteligenței artificiale. Sunt analizate impactul tehnologiilor emergente asupra procesului educațional, nevoia de adaptare a cadrelor didactice și dezvoltarea competențelor digitale. Se discută, de asemenea, riscurile și oportunitățile pedagogiei digitale într-un context social și educațional aflat într-o continuă schimbare. Accentul este pus pe formarea elevilor ca cetățeni digitali responsabili și pe reconfigurarea relației educator–educat într-un mediu digital. -

Parcurgeți conținutul teoretic după care realizați sarcinile de lucru propuse.
-
Această sarcină de lucru vă ajută în identificarea mediilor virtuale de învățare potrivite pentru activitatea didactică.
Parcurgeți etapele specificate ca instrucțiuni și realizați sarcina de lucru propusă.
-
Completați argumentele Dvs. în cele două căi de comunicare deschise: Argumente pro și Argumente contra utilizării AI în educație
-
-
-
Acest spatiu este dedicat discutiilor care privesc toti membrii comunitatii EDIS PED.
p.s. Discutile inregistrate aici, cu intrebari si probleme specifice UNIBUC au fost mutate in Curs Formare UNIBUC, in spatiul dedicat discutiilor despre Mentorat. Le găsiți aici.
-

