Complemente necircumstanțiale - Clasa a VI-a
Autor: Marian Irina
Denumire: Complemente necircumstanțiale
Disciplina: Limba și literatura română
Clasa: a VI-a
Competențe specifice:
4.1. Utilizarea structurilor sintactice și morfologice de bază ale limbii române standard pentru înțelegerea și exprimarea corectă și precisă a intențiilor comunicative
4.4. Utilizarea deprinderilor dobândite pentru monitorizarea corectitudinii comunicării, prin raportare la normă
Descrierea activității:
Lecția e concepută pentru stimularea gândirii critice și presupune actualizarea cunoștințelor anterioare despre complement, elementele de noutate fiind complementele necircumstanțiale.
Elevii își amintesc noțiunile învățate anterior accesând linkuri către manualele digitale pentru aplicații. Se punctează elementele de noutate: complemente directe, indirecte și prepoziționale. Se urmărește expunerea legată de complemente necircumstanțiale pregătită pentru elevi de către profesor pe parcursul derulării resursei. Se insistă pe elementele de dificultate care vizează în special ortografia și punctuația, conform DOOOM3. Pe parcursul lecției, pentru evaluarea formativă și consolidarea noțiunilor , elevii parcurg un test de verificare, atât în format clasic cât și interactiv. Elevii au răspunsuri afișate pentru verificare în timp util. Au posibilitatea de a relua materialul pentru consolidarea cunoștințelor.
Utilizare:
Lecția poate fi utilizată individual, în sala de clasă dar și acasă, pentru a exersa teoria și exercițiile propuse.
Materialul poate fi utilizat în sala de clasă de către profesori la lecția de predare-învățare-evaluare a complementelor necircumstanțiale.